Incursiuni in Atlantida

SCURTĂ PREZENTARE
Frescă tri- şi multidimensională a genezei planetare, precum şi a naşterii şi dispariţiei misteriosului continent atlant, această carte ne plimbă printre decorurile dramatice ale traseelor existenţiale umane, de pe Terra şi din alte lumi, opozând lumii actuale civilizaţia atlantă, care foloseşte învăţături încă inaccesibile omului contemporan...
Actualitatea, cunoscută de cititor, este oglinda fidelă a trecutului, căruia, prin intermediul profeţiilor străvechi, le sunt martori doi tineri din prezent, călători în timp...
În moduri surprinzătoare, ei află legităţi cuantice universale, ce se aplică trecutului şi viitorului planetar... precum şi calea de acordare la acestea...

PARTEA ÎNTÂI
VISUL
- Am avut un vis... un vis ciudat... foarte ciudat... şi teribil de real... Mă simt epuizată...
Mircea o privea cu grijă, amestecată cu o vie curiozitate. Visele ei reale erau călătorii prin diverse timpuri şi spaţii. Erau călătorii în care spiritul ei lucra în timpul somnului corpului fizic.
Ar fi vrut să o strângă în braţe, s-o protejeze de tot ceea ce ar fi putut să-i facă şi cel mai mic rău... dar simţea că trebuie să o lase să-şi depene visul, din care încă nu se desprinsese cu totul, pentru a se întoarce în realitatea cotidiană. Aşa că ascultă cu atenţie continuarea.
- Mă vedeam în corpul unui... şarpe...dar, de fapt, nu era şarpe, ... era un peşte-şarpe, ...o anghilă... o anghilă adultă... şi simţeam o nevoie imperioasă de a pleca într-o călătorie... o călătorie lungă... din care ştiam că nu mă voi mai întoarce... mă duceam în locul de unde venisem... ştiam asta... N-aveam nici un dubiu că trebuie să merg... Nici vreo senzaţie că ar trebui să mă opun călătoriei...
Mircea derulă în minte câteva informaţii pe care dicţionarul lui mental le conţinea despre anghile. Ştia că sunt nişte peşti care trăiesc în apele râurilor continentale, septiformi, maron-gălbui, care, ajunşi la maturitatea sexuală, coboară chiar şi din râurile de munte, ca să se întâlnească cu toţii la mare, pentru a porni într-un voiaj care traversează jumătate de glob. Parcurg toate apele continentale, apoi mările, pentru a ajunge în Atlantic, unde coboară în sensul invers al curentului nord-atlantic, Gulf-Streamul, şi a ajunge în Marea Sargaselor, din zona Triunghiului Bermudelor, unde se reproduc şi mor, din câte se pare, pentru că, de întors, se întorc numai puii lor, care vor urca Atlanticul duşi de curent, suferă o transformare la gurile apelor continentale, unde îşi iau forma lor specifică, de şerpişori de apă, urmând să intre în apele continentale, dulci, unde vor urca în amonte, chiar până în râuleţele de munte, fiecare acolo de unde erau părinţii săi, fără să greşească...
Lămurindu-şi datele călăuzitoare pentru a înţelege personajul întrupat de Violeta, continuă s-o asculte cu interes.
- Ceva... ca un magnet uriaş ne atrăgea pe mine şi pe toate anghilele adulte, maturate sexual, spre locul în care ne născusem... şi unde trebuia să dăm şi noi naştere altei generaţii de anghile...
„Ce program informaţional fantastic!”, gândi Mircea. Sau o fi vreo formă de comunicare acvatică, transmisă poate prin curenţii oceanici, maritimi şi fluviali... cam greu totuşi de schimbat sensurile de mers, dacă era o chemare prin curenţii acvatici!... O exista vreo legătură cu magnetismul terestru?! Ori o transmisie prin infrasunete?! Suficient de puternică să bată la mii de kilometri şi în toate direcţiile... sau doar în cele selecţionate, de unde vin anghilele... Asta ar presupune o transmisie dirijată, intenţionată...
- Aici, la gurile Dunării, continuă Violeta, se serba Crăciunul. Se simţea o schimbare în aer, oamenii gândeau şi simţeau altfel. Şi emiteau altfel. Iar noi plecam, chemaţi în ape îndepărtate, drum lung şi anevoios...
Însăşi apa era altfel... Vedeam moleculele de apă cum se schimbă, strălucesc şi se mişcă altfel, cumva ordonat, parcă se orientau astfel încât să creeze un şuvoi, care să ne poarte spre mare şi apoi spre ocean... Ce senzaţie ciudată!... Parcă eram purtaţi de ape, ghidaţi de ele... ca şi cum apa ar fi fost o fiinţă inteligentă şi protectoare, ...ca o mamă iubitoare...
Ne adunaserăm sute şi mii de anghile şi am pornit la drum. Înotam noaptea, iar ziua ne ascundeam în nisipul şi în mâlul de pe fundul apelor.
Anghilele sunt fiinţe solitare. Deşi eram atât de multe, nu comunicam între noi. Fiecare îşi vedea cu stoicism de drum. Parcă eram teleghidate... Nici să mâncăm nu ne opream... Nici când am ajuns în Atlantic şi înotam contra curentului nu ne-am oprit să mâncăm. Nici să comunicăm... Mi se pare ciudat...dar chiar nu simţeam nevoia să comunic nimic... parcă nu aş fi avut nimic nou să le spun...
Unele anghile muriseră pe drum, de epuizare.
Ajunse în Marea Sargaselor, a început ritualul de împerechere. Dar cu mine s-a petrecut ceva ciudat... o metamorfoză... Creşteam teribil în dimensiuni... şi îmi schimbam aspectul... m-am transformat într-o sirenă!... O sirenă cu ochi mari şi verzi!...
În timp ce anghilele îşi continuau ritualul la sute de metri sub apă, la adăpostul desişului de sargase, plantele marine de la care a fost dat şi numele mării invadate de aceste plante, eu îmi schimbasem direcţia de înot.
În primă fază, am avut o senzaţie stranie, legată de sentimentul de a fi sirenă... Dar, înotând, atenţia mi-a fost distrasă de la mine şi m-am concentrat asupra drumului... Era o muzică stranie, care se auzea în apă... era cântecul sirenelor, care se auzea în toată apa oceanului... şi venea de jos... mă atrăgea magnetic, irezistibil... dar nu doar melodia, ci şi lumina alb-verzuie ce clipocea de pe fundul apei... Înotam hipnotizată... Nici măcar sargasele nu mă împiedicau să înaintez...
Iar luminiscenţa alb-verzuie mă atrăgea atât de puternic, încât nu mă gândeam decât să ajung acolo... Nu mă gândeam ce voi găsi acolo... Doar urmam fascicolul de lumină...
Când m-am apropiat, instinctiv mi-am pus palma dreaptă pe umărul stâng, iar palma stângă am aşezat-o, în mod foarte natural, ca şi cum era un gest cunoscut, obişnuit, într-o uşoară scobitură, care s-a mulat imediat după mâna mea, după care a început glisarea peretelui de stâncă, în lateral...
Apele oceanului erau statice în acel moment... cu toată presiunea de kilotone de apă, ele erau nemişcate şi nu curgeau spre fanta deschisă de porţi...
Am trecut printr-o perdea de energie densă, protectoare, dar prin care un om, cu structurile şi vibraţiile lui, nu poate trece... Dacă ar ajunge acolo, evident...
Pe măsură ce înaintam, simţeam cum corpul mi se... parcă mi se golea de formă şi de conţinut... aveam senzaţia că rămân doar un contur... dar un contur luminos... pentru un ...să-i spun ...corp?!... luminos... un corp plasmatic, ca o hologramă... ca un halou luminos... parcă eram în altă dimensiune... chiar simţeam că am intrat în altă dimensiune... Continuam să fiu în transă...
Mă gândesc ce transă adâncă... M-am metamorfozat într-o altfel de entitate, ...dintr-o altă dimensiune... şi totuşi n-am ieşit din transa indusă de luminiscenţa de pe fundul oceanului...
Structura mea energetică, luminoasă, era o simbioză între om şi sirenă... puteam înota ca o sirenă, având şi structura cozii de peşte, dar puteam şi să merg ca un om, cu două picioare... însă... levitam, mai degrabă...
Intrasem într-o centrală... o microcentrală, am crezut eu iniţial... Erau numai aparate... unele chiar foarte ciudate... aşezate în toată încăperea... Iar în centru era un cristal mare, verde... El emanase lumina care mă atrăsese hipnotic... Iar aparatele din jur aveau ataşate diverse structuri cristaline, roşii, albastre, verzi, care emiteau intermitent lumini şi sunete... Ia stai! Sunetele lor ascultate legat produceau melodia aceea stranie pe care o auzisem în apă...
Pe pereţi erau ecrane imense, cu imagini tri- şi polidimensionale. Mă frământa ideea că am intrat în legendele sirenelor... forma de sirenă pe care o luasem, melodia nepământească pe care o auzisem şi care îmi captase toată forţa şi voinţa... Atunci am perceput mişcări pe ecrane şi am văzut apărând gândurile mele în formă tridimensională, în mişcare, pentru ca eu să pot înţelege... Ecranele preluaseră gândul care mă preocupa, întrebarea mea... şi, incredibil!, pe ecranul următor începeau să se aştearnă şi răspunsurile... îmi apăreau imaginile unor humanoizi foarte luminoşi... dar şi alţii întunecaţi... pe un pământ edenic... apoi o scufundare în ape... apoi, pe celelalte ecrane au apărut diverse forme de hibrizi umani adaptaţi vieţii acvatice... una dintre ele era chiar forma de sirenă... iar unele semănau izbitor cu anghilele!...
Să fi fost anghilele create aici, în laborator?! Şi să fie ritualul lor de împerechere doar în aceste locuri legat de acest leagăn al lor?! De vreo energie sau un climat aparte, pe care nu îl găsesc altundeva?!
Erau ecrane pe care apăreau hărţi ale unei zone de suprafaţă, cu străzi regulate, paralele, cu o rigurorizate de admirat, cu construcţii megalitice, împodobite cu bogăţii nemaivăzute... dar şi zone curate, dar sărăcăcioase, cu case mici şi grădiniţe micuţe cu legume,...
Se vedeau animale, dar în habitatul lor natural, nu îmi apăreau animale de sacrificiu...Or fi fost vegetarieni?
Oamenii erau înalţi, bine clădiţi, un tip asemănător rasei roşii... Dar erau şi entităţi... ca mine!!! luminoase, holografice...
Erau zone unde se ţineau ritualuri, de către entităţile luminoase, dar şi zone supertehnologizate, cu un nivel care depăşeşte orice ar putea fi imaginabil la ora actuală... o nanotehnologie... ceva care foloseşte cele mai intime particularităţi ale materiei, de la cea mai fină şi greu detectabilă particulă de materie... materie informaţionalizată, elemente ce se metamorfozau din unele în altele, îşi schimbau forma, culoarea, conţinutul, proprietăţile, totul era o mişcare continuă, ce revela capacităţi ale materiei pe care contemporanii noştri abia acum le-au descoperit, iar unele încă stau la rând să fie cunoscute...
Se pare că cei de acolo ştiau să citească programele informaţionale ale materiei... şi foloseau materia funcţie de aceste particularităţi şi caracteristici... ceva ce abia acum se încearcă în lumea noastră, cu implementarea informaţională în structura atomică...
Pe alte ecrane au apărut şi vehicule cu propulsie bazată pe energia gândului, amplificată de cristalele aflate la bord şi dispuse într-un mod specific... unele erau vehicule de uscat, altele de apă – de suprafaţă sau submersibile -, iar altele aveau elice– deci aparate de zbor... alături de unele rotunde şi cu nişte capsule transparente, deasupra unor scaune aşezate la nişte pupitre de comandă – cred că şi acestea erau aparate de zbor, care foloseau antigravitaţia... Am mai văzut unele cărora nu le înţelegeam principiul de funcţionare, dar simţeam că erau comandate de energia gândului...
Mai era o ... maşinărie dezasamblată, dar având alături poza ei montată, cred că era de-a dreptul imensă, după mărimea subansamblelor şi după senzaţia pe care mi-o dădea... arăta ca un... dirijabil? Dar cu mai multe nivele... Pe un ecran din dreptul lui apărea un traseu stelar?!... Aşa simt, că era o navă cosmică! Şi nu era singura!!!... Existau mai multe tipuri de aparate de zbor intra- şi inter-galactic...
Atlanţii comunicau cu celelalte lumi stelare...
Pe fiecare ecran era arătată o locaţie, probabil unde se găseau fiecare dintre aparatele arătate, precum şi harta, care indica traseul până la fiecare locaţie...
Energia care conducea această lume, era energia gândului!!!
Suportul de transmisie, era realizat de reţelele cristaline, generate şi întreţinute de cristalele aşezate strategic, care amplificau emisiile!...
Abia atunci mi-am dat seama că mă aflu într-o centrală gigant!!!...SUB APĂ!!! Şi, pe deasupra, mai este şi funcţională!...
Erau şi ecrane care arătau locaţia submarină şi actuala structură a vechiului uscat...
Mi-am continuat peregrinarea prin acel loc... mai departe, era o sală cu un fel de... vitrine de sticlă, să le spun?!... deci, cu nişte vitrine de sticlă, în care erau dispuse diverse... becuri??!, lumini globulare... care au început să pâlpâie când m-am apropiat şi le-am privit cu atenţie...
-Şi ce erau? Relee de lumini pentru lumea subacvatică? Erau în acele vitrine ca să le protejeze de apă sau de ce?
-De fapt, nu erau relee de lumini... Pe măsură ce le priveam mai insistent, începeam să trăiesc o senzaţie covârşitoare de familiaritate...
-Să nu spui că ai lucrat la instalaţiile alea...
-De fapt încerc să-ţi spun altceva... În interiorul acelor vitrine au început să se producă ceva modificări... Reţeaua de lumini a început să se mişte, de parcă prinsese viaţă... Apoi, în jurul luminilor apăreau un fel de... contururi... ca nişte corpuri plasmatice... care continuau să se mişte... până când au căpătat o înfăţişare humanoidă... asemănătoare unui om din planul nostru tridimensional, dar şi cu ceva deosebiri... în primul rând de mărime... erau mai mari... dar aveam senzaţia foarte clară că sunt entităţi care atinseseră starea de iluminare, samadhi, şi care au optat să se păstreze în acel spaţiu de sticlă, iar apariţia mea i-a făcut să manifeste acel salut... zic eu...
-Salut?? Metamorfoza lor a fost doar un salut? Mai degrabă cred că te-au informat că mai sunt şi ei pe-aici... Şi cam ce gen de potenţe au!!... Nu crezi?!
-E posibil... De fapt, după acea sală urma o alta, imensă, protejată de un perete energetic de foarte mare vibraţie... L-am perceput după contactul cu... ei bine, cu cei din vitrine... Dacă aş fi trecut fără să mă armonizez vibraţional cu locul, probabil că m-aş fi dezintegrat...
-Adică ei erau paznicii acelui loc?
- Cu siguranţă! Ai acelui loc şi ai secretului locului...
-M-ai făcut curios... Ce putea fi acolo, pentru a fi astfel protejat?!
-Aveam să aflu imediat...
Dar, înainte de aceasta, am avut un moment de panică... Se petrecea ceva... simţeam asta... era o stare... aparte... se întâmpla ceva... Da!... Nu se mai auzea muzica aceea care mă vrăjise pe mine, cântecul sirenelor... Şi simţam că fluxurile energetice stagnaseră un moment... după care îşi schimbaseră sensurile... iar în locul acelei muzici nepământene se simţea... da, se simţea un vuiet, ca şi cum tot oceanul de deasupra noastră mugea... era înspăimântător... Mă speria puţin toată situaţia asta... dar cei din vitrine nu erau panicaţi... Mă gândeam că poate ei nu mai reacţionează... că se petrecuse ceva ce dereglase sistemul de conservare a lor... Dar nu, nu simţeam că ar fi asta...
Apoi am văzut licărind ochii unuia dintre humanoizii din vitrine.
Vag, începeam să percep prezenţa unui curent turbionar descendent... ceva ce cobora în adâncuri, atras de un curent oceanic vertical şi foarte puternic... Percepeam o spaimă umană... Dar n-o puteam înţelege...
Atunci m-am simţit încapsulată într-un fel de ascensor de... sticlă, nu, nu sticlă,... semăna, mai degrabă, cu un plexiglas transparent... în fine, era chiar un ascensor, care cobora cu mare viteză... nu reuşeam să disting ceea ce era la nivelele pe lângă care treceam...
Dar, după câteva momente, nici nu mă acomodasem bine cu senzaţia de coborâre cu liftul, că am ajuns la un alt nivel şi capsula transparentă s-a desfăcut, iar eu am fost lăsată liberă...
Dar mi s-a zbârlit pielea...
În jurul meu erau ca un fel de... ecrane... acvarii... nu ştiu, erau ca nişte microclimate cu ...oameni! Cu oameni!!... Erau oameni înăuntru!... Oameni pe care se lucra!
În primul moment m-a cuprins panica. Am crezut că voi ajunge şi eu un experiment... Dar nu, nu de asta fusesem dusă acolo... Am ajuns ca răspuns la o întrebare a mea... Ce întrebare gândisem?!... A, da! Despre uruit. Ce era cu uruitul acela... Şi m-am trezit în lift. Adusă aici. Dar de ce?
Atunci au început să se vadă nişte lumini în... într-un spaţiu din acela... Erau fluxuri corectoare!!! Erau fluxuri care corectau structurile fiinţelor din... spaţiul respectiv!
-Adică?
-Adică, se pare că acei oameni avuseseră, după cum percepeam eu, gânduri, concepţii, emanaţii... nu ştiu, n-aş spune greşite, mai degrabă necorespunzătoare... de o anumită vibraţie, care acum era corectată...
-Să înţeleg!!!... Eraţi sub Marea Sargaselor... În Triunghiul Bermudelor... într-un... într-o construcţie subterană,... adică subacvatică,... iar tu acolo ai văzut oameni pe care se făceau experimente???!!!...
-Nu le-aş spune chiar experimente... Simţeam că se ştia foarte bine ceea ce se făcea acelor oameni... Structurile lor chiar se modificau vizibil... Deveneau mai... evoluaţi!...
-Dar cine erau acei oameni?
-Asta m-am întrebat şi eu... Şi evident a venit şi răspunsul: lângă fiecare spaţiu, pe ecranul ataşat, au apărut imaginile navelor de pe care fuseseră luaţi...
-Erau dispăruţii din Triunghiul Bermudelor???!!!
-... Eram în stare de şoc... Dar da, erau dispăruţii din Triunghi...
-Şi navele?? Avioanele dispărute??
-Erau şi ele acolo... Unele erau dezasamblate... Mă plimbam teleghidată... De fapt, cred că eram chiar teleghidată... Vedeam tot ceea ce mă întrebam... Aflam răspunsuri... Unele avioane erau dezasamblate... În mod clar pentru studiul tehnologiei actuale... Se studiază nivelul nostru tehnologic...
-Atlanţii sunt în spatele dispariţiilor din Triunghi?... gândi Mircea cu glas, nevenindu-i să creadă.
-Plimbându-mă, continuă Violeta, retrăind o parte din starea de transă, am ajuns la un ecran gol... un spaţiu gol... apoi mi-am amintit brusc uruitul... şi am perceput nişte fluxuri turbionare... iar în clipa următoare... un bărbat cu ochii negri şi faţa arsă de soare era adus în acel spaţiu... Văzându-mă s-a dezmeticit puţin... Nu ştiu dacă îmi percepea structura humanoidă, că arătam puţin cam altfel... Dar m-a privit curios... Şi parcă revoltat...
-Tu n-ai fi? Să dispari aşa brusc din ale tale şi să te trezeşti dus pe fundul oceanului?... Şi nici măcar să nu mori... Că atunci scăpai de griji... Dar aşa erai subiect de experiment...
-Aşa e. Acuza acelor ochi m-a îndemnat să fug de acolo... Am ajuns în altă sală...
Şi acolo erau... spaţii din acelea. Într-unul era o balenă... într-un mediu care îi provoca o anumită stare, emitea ceva... Amintiri! Amintiri care erau înregistrate pe ecranul computerului alăturat...
Eram uluită! Se prelevau amintirile balenelor... Şi nu doar ale lor... Am privit în jur... Erau spaţii cu caracatiţe... cu pisici de mare... cu fel de fel de specii marine... şi nu, chiar şi cu plante... într-un spaţiu era un copac cu trunchiul gros, cu rădăcini şi cu ramuri viguroase, căruia i se citeau amintirile... informaţiile stocate în structurile lui fizice şi energetice... Fantastic!... Să-ţi mai spun că se citea informaţia rocilor? Şi a apei oceanice?! Chiar şi a focului, a lavei, a magmei şi chiar şi a vântului??!!...
-... Uluitor! De-a dreptul uluitor!!!
-Eu deja făceam implozie de atâtea informaţii!... Şi cred că m-au simţit, pentru că m-am trezit iar încapsulată în acea cabină transparentă de lift şi urcată cu viteză nu ştiu câte nivele... înapoi în sala de unde plecasem...

În acea sală erau doisprezece... uşi... găuri... tunele... nu, portaluri!!! Erau portaluri... Iar deasupra fiecăruia era scris în vechea caligrafie atlantă... pe care, în mod surprinzător, eu o pricepeam... INFORMAŢIILE DESPRE RITUALURILE SOLARE; TEHNICILE DE ENERGIZARE PLANETARĂ; ARHIVA ÎNVĂŢĂTURILOR SACRE; CENTRUL DE INIŢIERE ŞI DE ACCES ÎN LUMILE POLIDIMENSIONALE; RITUALURI DE CREDINŢĂ; CREDINŢELE POLITEISTE, ÎN FAŢETELE MULTIPLE ALE DIVINITĂŢII UNICE; TAINELE INIŢIATICE; MELEAGURILE DESCĂLECĂRILOR ASTRALE; CONEXIUNILE INTERPLANETARE; CONEXIUNILE INTERGALACTICE; CONEXIUNEA CU TĂRÂMUL DIN INTERIORUL PĂMÂNTULUI; GENEZA ŞI EVOLUŢIA HUMANOIZILOR.
-Fantastic! Vrei să spui că ai ajuns să vezi toate astea? Ai reuşit să treci prin portaluri?!
-Încă nu... Doar printr-unul pe care nu îl sesizasem... şi am ieşit prin Portalul din Ţara Luanei de la noi, din Munţii Buzăului...
Apoi m-am trezit...